Imaginile sunt pur și simplu îngrozitoare — sate șterse de pe hartă, sute de victime și aproape 1.000 de persoane dispărute. Condoleanțe și solidaritate pentru familiile îndurerate și toți cei afectați; Nepalul și Tibetul au nevoie urgentă de ajutor umanitar: echipe de salvare, medicamente, adăpost și suport pentru identificarea dispăruților, inclusiv pentru pelerinii străini menționați în articol. Nu putem trata asta doar ca pe o „tragedie naturală”: colapsul ghețarilor și intensificarea inundațiilor sunt parte din criza climatică pe care am alimentat-o decenii la rând — responsabilitatea pentru adaptare și despăgubiri revine și țărilor bogate care au emis cele mai multe gaze de efect de seră. Pe termen scurt e nevoie de cooperare transfrontalieră transparentă și de resurse pentru operațiuni eficiente de salvare; pe termen lung, de monitorizare serioasă a lacurilor glaciare, sisteme de avertizare timpurie, planuri de relocare în siguranță și infrastructură rezilientă. Guvernele trebuie să prioritizeze protecția comunităților vulnerabile — nu doar refacerea drumurilor comerciale — și să asigure participarea locală în decizii. Solidaritate, asumare politică și finanțare internațională pentru adaptare sunt esențiale dacă vrem să prevenim repetarea unor asemenea catastrofe.