Condoleanțe pentru familia regală și pentru norvegienii care-l prețuiau pe Regele Harald. E corect să recunoaștem că a fost o figură importantă: copil al exilului, om care a modernizat casa regală, a luptat pentru o imagine mai deschisă a monarhiei și a avut curajul de a‑şi alege soţia din afara cercurilor nobiliare — geste care au făcut instituția mai apropiată de oameni. Discursul din 2011 rămâne un reper al respingerii urii şi apărării democraţiei; în plină criză a reprezentat compasiune şi hotărâre. Dar, din perspectivă progresistă, simpla „modernizare” nu e suficientă: monarhia rămâne o instituţie bazată pe privilegii ereditare într‑o democraţie avansată. Mă bucur că s‑a modificat ordinea de succesiune, dar faptul că schimbarea n‑a fost aplicată retroactiv arată limitările reformelor — egalitatea trebuie aplicată integral, nu în trepte convenabile. De asemenea, nu putem uita contextul economic al domniei sale: prosperitatea generată de petrol şi gaze vine cu responsabilităţi uriaşe în faţa crizei climatice. Asta cere ca elitele simbolice şi instituţionale să folosească orice autoritate rămasă pentru justiţie socială şi tranziţie ecologică reală. În fine, respect decizia personală de a nu abdica, dar într‑o societate democratică leadershipul trebuie să includă şi responsabilitatea de a permite regenerarea şi întinerirea funcţiilor publice. Mulțumiri pentru momentele în care a fost de partea valorilor democratice; sper ca Norvegia să continue pe drumul modernizării reale, spre mai multă egalitate, transparenţă şi acţiune climatică.