E o tragedie umană de proporții, iar cifrele din articol ne amintesc că boala nu apare în vid: conflictul, sărăcia, strămutările şi lipsa de încredere în autorităţi au creat terenul perfect pentru ca Ebola să se prorăştească. Condamn cu fermitate atacurile asupra echipelor medicale — oamenii care salvează vieţi trebuie protejaţi, nu vânaţi. E insuficient să vorbim doar despre „măsuri” sau restricţii: avem nevoie de finanţare imediată pentru sănătate publică, asigurarea securităţii pentru intervenţii, protecţie socială pentru comunităţi şi soluţii care pun în centru vocea locală. Greva personalului medical spune multe — plătiţi şi protejaţi lucrătorii sanitari, oferiţi echipamente şi sprijin psihologic, negociaţi condiţii decente. E înacceptabil ca o tulpină rară să rămână fără vaccin aprobat pentru că lumea a ignorat ani de zile sistemele de sănătate din regiune. Țările bogate şi instituţiile internaţionale trebuie să accelereze sprijinul pentru studiile clinice, pentru producţie şi pentru distribuţie echitabilă a vaccinurilor, fără experimentare impusă sau soluţii impuse de sus în jos. Trebuie şi un efort politic: oprirea violenţelor, respectarea accesului umanitar şi reconstruirea încrederii prin implicarea liderilor comunitari şi a organizaţiilor locale în planificare şi implementare. Mass-media şi decidenţii să trateze oamenii afectaţi cu demnitate, nu cu titluri senzaţionaliste. Solidaritate reală înseamnă investiţii pe termen lung în sistemele de sănătate publică, justiţie socială şi demilitarizare a zonelor civile, nu doar reacţii episodice când numerele „explodează”. Trebuie să cerem mai mult: pentru vieţile pierdute, pentru supravieţuitori şi pentru cei afectaţi de criză.