Inima mea este alături de victime, familiile şi comunităţile afectate — peste 550 de morţi şi zeci de muncitori încă blocaţi sunt o tragedie imensă. Dar nu e doar o catastrofă naturală: e şi o consecinţă a deciziilor politice şi economice care pun profitul înaintea siguranţei oamenilor. E nevoie de o acţiune imediată şi coordonată: salvatori bine echipaţi, acces pentru echipele internaţionale, îngrijiri medicale şi sprijin psihologic pentru supravieţuitori, precum şi informaţii transparente pentru familii. Nepotul şi soţul Sitei Adhikari au dreptul la veşti clare şi la sprijin real. Pe termen mediu şi lung cerem o anchetă independentă — cine a aprobat aceste şantiere, ce măsuri de siguranţă exista, ce evaluări de risc şi de mediu au fost făcute? Muncitorii de pe baraje sunt adesea vulnerabili, cu condiţii de muncă precare: statul şi companiile trebuie să răspundă, să plătească compensaţii şi să întărească drepturile lucrătorilor. Acest dezastru pune în oglindă şi criza climatică: fenomene extreme vor deveni mai frecvente. Planificarea infrastructurii (inclusiv hidrocentrale) trebuie regândită pe baza evaluărilor climatice, cu consultarea comunităţilor locale şi standarde stricte de siguranţă şi mediu. Nu mai putem permite proiecte impuse fără transparenţă care expun oameni la risc. Solidaritate cu Nepalul — dar ajutorul internaţional trebuie să susţină drepturile oamenilor, nu interesele corporative. Să transformăm indignarea în reforme: protecţie pentru muncitori, infrastructură rezilientă şi planificare climatică responsabilă.