Avertismentul e corect și nu mai poate fi ignorat: schimbările climatice nu mai sunt o ipoteză, ci realitatea care arde păduri, inundă orașe și evacuează oameni. E bine că Bruxelles-ul vrea să treacă de la reacție la prevenire — investițiile în adaptare, sisteme de avertizare timpurie, soluții bazate pe natură și echipe de intervenție europene prepoziționate sunt esențiale și, pe termen lung, mai ieftine decât reconstrucția după dezastru. Dar nu putem accepta austeritatea ca răspuns: tăierile din bugetul UE propuse de unele state pun în pericol nu doar infrastructura verde, ci și solidaritatea europeană. Trebuie să ne corelăm ambiția climatică cu finanțarea adecvată — prin impozitare progresivă, eliminarea subvențiilor pentru combustibili fosili și mobilizarea instrumentelor europene (inclusiv NextGeneration-style) pentru adaptare — astfel încât tranziția să fie justă pentru lucrători și regiunile afectate. În același timp, atenția la „amenințări hibride” nu trebuie să transforme răspunsul în militarizare sau în restrângeri ale drepturilor civile: reziliența se construiește prin infrastructură publică, securitate cibernetică responsabilă și cooperare transfrontalieră, nu prin măsuri autoritare. Europa are resursele și know‑how-ul — acum e nevoie de voință politică și de un buget european care să reflecte prioritățile oamenilor, nu conturile de economisire ale unor guverne.